Terapia transgenerationala capata din ce in ce mai mult teren in vindecarea diferitelor boli, unele considerate incurabile de medicina clasica.
Pentru ca recunoasterea, intelegerea si vindecarea traumelor si emotiile mostenite din clanul familial, al stramosilor, au solutii practice in viata de zi cu zi a oamenilor, atat in sanatate cat si in alte domenii ale vietii sociale.
Familia are, asadar, o memorie, ca si cum ar fi o singura entitate, mai presus de fiecare dintre membrii ei din prezent, din trecut sau chiar din viitor, influentand comportamentul descendentilor, adesea chiar si sanatatea, prin bolile care ii afecteaza. Iar mostenirea emotionala transmisa de mamele toxice sau de un tata rau ori absent are un impact devastator asupra vietii de adult a copiilor.
“Traumele mostenite din familie”
de Barbara Couvert
O carte spectaculos de informativa, practica si utila. Cu exemple concrete de cazuri clinice rezolvate si cu aplicabilitate directa in diferite afectiuni medicale.
Suntem legati de nenumarati stramosi despre care nu stim aproape nimic, printr-o incredibila loialitate. Purtam in noi memoria unor fapte pe care nu le cunoastem, dar pe care le-am incorporat si integrat, mai ales daca suferinta legata de un anumit eveniment a fost reprimata.
Cine este autorul?
Barbara Couvert este psiholog specializat in Gestalt terapie si in psihogenealogie, cu o experienta vasta in tratarea si studierea traumelor transmise transgenerational.
Corpul nostru pastreaza uneori atat de profund amprenta ranilor emotionale incat ele pot codifica astfel anumite fragilitati fizice si psihice transmisibile. Ceea ce a dobandit o generatie devine ceva innascut pentru generatiile urmatoare. Doar ca aceste elemente innascute sunt totusi transformabile, ele putand fi reprogramate daca avem parte de grija, atentie si afectiune.
Cateva date din cuprinsul cartii:
–Emotiile si memoria (Emotii si memorie in cazul socului emotional, al stresului si al traumei; Stres repetat sau durabil; Trauma si traumatism; Nevroza, nevroza de destin, scenariu de viata),
-Somatizarea (Trup si suflet; „Datele aniversare“; Simbolismul bolilor),
-Memoria corporala (Undele cerebrale; Memoria tisulara; O ereditate reprogramabila: descoperirile epigeneticii),
-Familia, o intreaga lume… (Alianta si generatiile; Familia, un sistem?; Registrul meritelor si al datoriilor; Loialitatea; Habitusul; Comunicarea in cadrul familiei),
-Cand apare copilul (Prenumele, suporturi de memorie, de visuri si de proiecte; Copiii de inlocuire; Copiii de substitutie),
-Repetarile familiale (Sindromul de aniversare; Violentele sexuale; O crima aparte: „fiicele-mame“),
-Transmiterea traumelor incepe inainte de nastere (Inconstiente individuale sau co-inconstient familial?; Mostenirea traumelor care au avut loc inainte de momentul conceptiei; Genetica si epigenetica; Amprenta genomica parentala; Rolul tatilor in transmiterea traumei; O ereditate reprogramabila; Transmiterea in utero),
-Transmiterea prin exemplele din viata de zi cu zi (Medii daunatoare; Postmemoria sau amintirile bantuite; Pe aceeasi lungime de unda: sincronizarea activitatii cerebrale; O hipercomunicare in situatiile de stres intens sau continuu; Somatizari transgenerationale; Secretul de familie),
-Reparatia si rezilienta (Rezilienta; Un mediu imbunatatit; O psihoterapie?; Rezilienta in familie).
Asadar, aceasta transmitere, numita “transgenerationala” este activa in vietile noastre si trebuie cunoscuta, descifrata si vindecata. Altminteri, trauma nerezolvata are putere de destin. CLICK AICI PENTRU CARTE
“Mame toxice” de Dr. Susan Forward
Cum sa iti vindeci relatia cu mama
Abordarea terapeutica din aceasta carte este surprinzatoare; legatura dintre emotii/traume si boli este inevitabil in stransa legatura cu memoria familiala. Iar legatura cu mama este vitala pentru fiecare dintre noi.
De exemplu, o fetita criticata, ignorata, abuzata de o mama care nu a iubit-o in copilarie va deveni o femeie care va avea convingerea ca niciodata nu e suficient de buna, ca nu poate fi iubita cu adevarat si ca nu e indeajuns de inteligenta, de draguta sau de acceptabila ca sa merite sa fie fericita.
Mostenirea emotionala transmisa de mamele toxice are un impact devastator si se reflecta in dificultatile cu care fiicele lor se confrunta in viata de zi cu zi, in relatiile de familie, in cariera, dar si atunci cand vine vorba de propriii copii.
Cine este autorul cartii?
Dr. Susan Forward este unul dintre cei mai influenti terapeuti americani si autoarea mai multor bestselleruri, pe teme de interes ridicat, precum abuzarea copiilor, santajul emotional, parinti toxici, femei manipulate, dar nu numai. Este conferentiar si realizatoarea mai multor emisiuni de televiziune sau radio.
Prin intermediul studiilor de caz din experienta de terapeut, dr. Susan Forward descrie mamele narcisice, mamele acaparatoare, mamele obsedate de control, mamele care simt nevoia sa aiba cineva grija de ele si mamele abuzatoare sau care nu si-au protejat fiicele de abuzuri.
Cateva teme analizate in carte:
-Identificarea ranilor provocate de propria mama (Tabuul punerii sub semnul intrebarii a iubirii pe care ti-o poarta mama; Mama narcisica la extrem; Mama excesiv de acaparatoare; Mama obsedata de control; Mame care au nevoie de ingrijire materna; Mame care isi neglijeaza, tradeaza si maltrateaza fiicele),
-Vindecarea ranilor provocate de mama (Inceputurile adevarului; Constientizarea sentimentelor dureroase; Cum sa-ti tratezi cu intelepciune furia si amaraciunea; Schimba-ti comportamentul, schimba-ti viata; Cum sa stabilesti limite; Cum decizi ce fel de relatie iti doresti de acum inainte; Cea mai difi cila decizie; Batrana, bolnava sau singura: mama care devine dintr-odata dependenta; Coda: cum sa te apropii, in sfarsit, de mama cea buna).
Daca ai o astfel de mama si ai identificat tiparele distructive care ti-au afectat pana acum viata pe toate planurile, in partea a doua a cartii vei gasi suportul emotional si instrumentele de care ai nevoie ca sa intelegi cum se manifesta si cum se simte dragostea reala a unui parinte, astfel incat sa iti vindeci relatia cu mama, sa iti recapeti increderea in sine si sa te iubesti. CLICK AICI PENTRU CARTE
“Fiu si tata” de Moussa Nabati
Pentru a pune capat complexului lui Oedip
Istoria familiala este deosebit de importanta si de prezenta in vietile multora dintre noi. Rolul tatalui este esential. Ce inseamna un tata bun si care este rolul lui? Cum reuseste el sa‑si creasca fiii pentru a‑i ajuta sa devina adulti, barbati si, la randul lor, tati? De ce unii dintre ei esueaza in aceasta privinta?
Intentionand sa puna in lumina legaturile inconstiente si profunde tesute intre un fiu si tatal lui, Moussa Nabati porneste de la istoria a trei cupluri tata‑fiu renumite: Icar si Dedal, Oedip si Laios si Isaac si Avraam, analizandu‑le povestile si tratandu‑le asemenea unor marturii clinice.
Cine este autorul cartii?
Moussa Nabati este psihanalist, terapeut si cercetator, doctor in psihologie la Universitatea Paris VII si autorul mai multor carti despre depresie si terapie transgenerationala.
Asistam la trei modele de relatii diferite: Dedal intruchipeaza tatal absent, neimplicat, sters, indiferent, neputincios.
Laios il personifica pe tatal distrugator, pervers, violent, abuziv, sever, tiranic, sadic. In ceea ce‑l priveste pe Avraam, el este singurul care se straduieste sa‑l protejeze pe Isaac, eliberandu‑se de atotputernicia sotiei sale.
Cele trei mituri sunt, de fapt, adevarate lectii de psihologie care ne pot ajuta sa ne restabilim triunghiurile familiale devenite, in ultimele decenii mai ales, scena multor tulburari sufletesti.
Intrand in acest univers simbolic intelegem ca, de fapt, ceea ce va deveni fiul depinde in mare parte de prezenta unui tata adult, capabil sa‑si ocupe locul in familie.
Cand tatal lipseste, fiul risca sa se confrunte cu dificultati serioase in evolutia sa, fiindu-i greu sa se integreze mai tarziu in viata si in societate, atat din punct de vedere afectiv, cat si profesional. CLICK AICI PENTRU CARTE
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.