Optimizarea comunicarii parinte-copil si construirea de relatii durabile si sanatoase cu proprii copii presupune cunoasterea fina a problemelor si emotiilor acestora, dar, mai ales, detinerea unor metode si instrumente clare de dialoguri si atitudini absolut calauzitoare pentru parinti.
A fi un parinte constient nu este, de cele mai multe ori, o sarcina deloc usoara si presupune, mai intai intelegerea problemelor cu care copiii tai se confrunta intr-o lume informationala si, apoi, schimbarea atitudinii parentale prin mentinerea iubirii si detinerea solutiilor adecvate in diverse situatii de viata.
Asadar, despre iubirea care vindeca si rezolvarea problemelor de comportament ale copilului prin joaca, ras si conectare discutam in acest articol, beneficiind de sfaturile si experienta profesionala a unor specialisti de renume mondial.
“Daruieste iubirea care vindeca – Ghid pentru parinti”
de Harville Hendrix si Helen laKelly Hunt
Ghid pentru parinti
O carte complexa, exhaustiva, de o importanta exceptionala pentru fiecare parinte care isi doreste sa aiba relatii durabile si sanatoase cu proprii copii. Cine este parintele constient? In conceptia autorilor, acesta, isi cunoaste lipsurile (cel mai adesea provocate de o relatie defectuoasa cu parintii, in propria copilarie) si este atent ca acestea sa nu ii stirbeasca legatura cu copilul.
Un instrument deosebit pentru parinti, prezentat in carte, este dialogul intentional, a carui utilizare s-a dovedit ca optimizeaza comunicarea parinte-copil: folosind tehnica Dialogului Imago – oglindire-validare-empatizare –, parintele nu intampina problemele copilului prin critici sau acuzatii, ci prin disponibilitatea de a asculta si de a-i recunoaste emotiile asa cum sunt, nu asa cum considera parintele ca ar trebui sa fie.
Cum va ajuta cartea?
Cateva dintre conceptele prezentate in aceasta carte, deosebit de utile si de importante:
– Imago – partenerul-fantasma – pe care mintea noastra inconstienta il construieste pornind de la imaginea celor pe care i-am iubit in copilarie –, care ne-a calauzit in cautarea unui partener de viata.
– Parintii minimizatori si maximizatori – stilurile defensive care influenteaza ceea ce spunem si modul in care interactionam cu proprii copii.
– Un proces parental care ne ajuta sa punem capat „ciclului ranirii” – perpetuarea ranilor pe care le-am primit in copilarie – pe masura ce ne crestem copiii.
Adevarul profund transformator pe care il dezvaluie Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt este ca, urmarindu-si constient reactiile fata de comportamentul si manifestarile copilului, parintii pot invata de la el, descoperind propriile „puncte de vindecare”. Tratandu-i pe cei mici cu respect si intelegere, parintii ii incurajeaza sa fie ei insisi si sa se cunoasca in profunzime.
Cine sunt autorii?
Harville Hendrix este terapeut clinician, cunoscut la nivel global pentru lucrul terapeutic cu cuplurile. Absolvent al Mercer University din Macon, Georgia, in 1957, aceeasi universitate avea i-a conferit titlul de doctor onorific in stiinte umaniste in anul 1989. El detine un doctorat in psihologie si religie, dupa ce a absolvit School of Divinity de la University of Chicago. In 1955, Dr. Hendrix a primit Premiul pentru Contributii Remarcabile din partea Asociatiei Americane a Consilierilor Teologi. Harville Hendrix este membru onorific al American Association of Pastoral si a fost membru in cadrul American Group Psychotherapy Association and the International Transactional Analysis Association si membru al celui dintai consiliu de conducere al Group Psychotherapy Foundation.
Helen LaKelly Hunt este cunoscuta in Statele Unite ale Americii ca activista pentru miscarea drepturilor femeii si detine doua masterate, in urma absolvirii cursurilor Southern Methodist University din Dallas, precum si un doctorat in psihologie la Union Theological Seminary din New York. Este autoarea volumului Faith and Feminism: A Holy Alliance. Este membru fondator si presedinte al organizatiei Sister Fund, cofondator al New York Women’s Foundation, Dallas Women’s Foundation si Women’s Funding Network. Helen a fost membru in consiliul de conducere din cadrul Ms. Foundation for Women.
Impreuna cu sotul sau, Harville Hendrix, a pus bazele cunoscutului Institute for Imago Relationship Therapy (astazi, Imago Relationships International, din New York), o organizatie non-profit menita sa instruiasca alti terapeuti cu privire la procesul Imago si sa elaboreze workshopuri pentru cupluri si persoane celibatare. Institutul a pregatit pana acum peste 2.000 de terapeuti din 30 de tari si astazi exista aproximativ 200 de indrumatori de workshopuri care isi desfasoara activitatea in intreaga lume. VEZI AICI CARTEA
“Jocul atasamentului” de Aletha Solter
Rezolvarea problemelor de comportament ale copilului prin joaca, ras si conectare
O carte pe care o veti indragi din prima clipa si o veti citi cu sufletul la gura. Mai ales voi, dragi mamici, care cautati noi solutii de abordare a disciplinei copiilor. Daca va simtiti neajutorate, nerabdatoare sau furioase cand va confruntati cu purtarea copilului dumneavoastra si v-ati saturat de luptele de putere, atunci aceasta este cartea pe care trebuie sa o cititi in perioada urmatoare!
Cum va ajuta cartea?
Este extrem de utila pentru a rezolva problemele de disciplina ale copiilor de la nastere pana la varsta de doisprezece ani, fara sa fiti nevoiti sa recurgeti la pedepse ori la recompense. Acest volum depaseste abordarea conflictelor obisnuite si se adreseaza emotiilor de substrat, care reprezinta, de fapt, cauza comportamentului dificil.
De asemenea, aceasta perspectiva jucausa si revolutionara asupra cresterii copiilor va ajuta sa:
- obtineti cooperarea copilului fara lupte de putere.
- reduceti rivalitatea dintre frati si sa diminuati comportamentul agresiv.
- rezolvati problema temelor pentru acasa si a orei de culcare.
- va sprijiniti copiii sa isi depaseasca fricile.
- consolidati relatia parinte-copil.
- aduceti bucurie si rasete in caminul vostru.
Cateva dintre apectele majore analizate, cu solutii pentru fiecare in parte:
- Obtinerea cooperarii; Impunerea unor limite; Antrenamentul la olita; Folosirea cuvintelor „urate”; Furie si agresivitate; Rivalitatea dintre frati; Minciuna, trisarea si furtul; Temele pentru acasa; Ora de culcare;
- Nasterile traumatice; Nasterea unui frate sau a unei surori; Divortul parintilor; Dezastre naturale si terorism; Boli, accidente si spitalizare;
- Trauma de separare; Stresul scolar; Fobii si anxietati; Pregatirea pentru evenimente dificile; Furia parentala; Ce este Aware Parenting?.
Cine este autorul?
Dr. Aletha Solter, psiholog american de origine elvetiana, este fondatoarea Institutului Aware Parenting (www.awareparenting.com) si se bucura de recunoastere internationala ca expert in parentaj, teoria atasamentului, psihologia traumei si disciplina nonpunitiva. A studiat cu dr. Jean Piaget la Geneva, in Elvetia, unde si-a obtinut masteratul in biologie umana, si, ulterior, si-a sustinut doctoratul in psihologie la Universitatea din California. Cartile sale au fost traduse in numeroase limbi. Titluri de acelasi autor: Attachment Play (Jocul atasamentului, Editura Herald, 2017), Helping Young Children Flourish (Copiii nostri, frumosi si sanatosi, Editura Herald, 2018), Tears and Tantrums (Lacrimi si crize de furie), Raising Drug-Free Kids (O viata fara droguri, Editura Herald, 2015), The Aware Baby (Bebelusul meu intelege tot, Editura Herald, 2017). GASESTI AICI CARTEA
“Drama copilului interior” de Alice Miller
Prizonieri ai copilariei in cautarea adevaratului sine
O carte cu profunde implicatii, care ne asaza in fata o oglinda teribil de clara, pentru a vedea cu ochii sufletului cine suntem ca adulti si cine am fost in copilarie. Alice Miller ne vorbeste despre drama copilului din fiecare dintre noi, pe care ea il numeste copilul dotat. El este copilul sensibil caruia natura i-a oferit abilitatea de a se uita pe sine, nevoile sale neindeplinite si sentimentele negative intense, pentru a supravietui. Acesta este un proces psihologic care ne rupe de noi insine pentru a ne salva de la disparitia psihologica, si chiar fizica, in situatii de criza. Daca rareori suntem expusi unui pericol fizic real, psihologic lucrurile stau insa altfel, ne spune Alice Miller.
Cand parintii il supun stresului psihologic intens si neglijentei emotionale, cand nu respecta nevoile copilului si adevaratul sau sine, organismul acestuia se mobilizeaza pentru a face fata. Insa nu poti lupta mereu cu cei de care depinde viata ta si bunastarea ta psihologica.
„Ma intreb uneori daca va fi vreodata posibil sa intelegem cat de singuri si parasiti am fost cand eram copii. Nu ma refer acum, in primul rand, la copiii de care nu s-a avut grija in mod evident sau care au fost complet neglijati si care au fost mereu constienti de acest lucru sau, cel putin, au crescut stiind ca asa stau lucrurile. In afara de aceste cazuri extreme, exista un numar foarte mare de oameni care intra in terapie cu credinta (cu care au crescut) ca au fost fericiti si protejati in copilarie. […] Ei se descurca bine, chiar excelent, in orice intreprind; sunt admirati si invidiati; au succes de fiecare data cand vor – dar in spatele tuturor acestora se afla ascunsa depresia, un sentiment de gol si alienare, precum si impresia ca vietile lor nu au niciun sens.” Alice Miller
Astfel incat copilul, dotat de natura cu aceasta sensibilitate, devine extraordinar de atent cu nevoile adultilor, ale parintilor, ale caror iubire, grija si atentie nu vrea sa le piarda. Se rupe de adevaratul sau sine si isi construieste un sine fals. Multi vor deveni adulti de succes, insa nefericiti si fara sens, depresivi sau grandomani narcisici, izolati complet de adevarata lor dimensiune umana.
Cum va ajuta cartea?
Drama copilului sensibil este o tragedie a generatiilor: cei care nu au astazi suficiente resurse pentru copiii lor sunt cei care de mici au avut grija de nevoile propriilor parinti. Copiii au o nevoie naturala si sanatoasa de atentie. Este dorinta oricarui copil de a fi vazut, de a se simti iubit, acceptat si inteles. Nu suntem aici pentru a forma dupa „chipul si asemanarea noastra”, ci sa lasam sa se formeze ceea ce natura a pus cu generozitate in copiii nostri. Din pacate, reusim sa le transmitem copiilor exact suferintele si lipsurile noastre. In lupta cu natura pentru a „creste” copii mai buni, ciuntim ceea ce ar fi putut creste cu adevarat verde si roditor, aflam de la A. Miller.
Cine este autoarea?
Alice Miller (1923–2010), psiholog elvetian, a fost recunoscuta in mod special pentru lucrarile sale in domeniul abuzului parinte-copil, traduse in numeroase limbi. Cartea sa Drama copilului dotat a dat nastere unor dezbateri intense si a devenit un bestseller international. Opiniile sale asupra consecintelor abuzului fata de copil au devenit deosebit de influente. Miller a tinut sa clarifice ca termenul „abuz” nu se refera numai la violenta fizica si la abuzul sexual, ci si la o forma de abuz mai insidioasa: cel psihologic. Acesta este insidios deoarece e dificil de identificat si de oprit, caci persoana abuzata are adesea tendinta de a ascunde abuzul chiar si de sine, si s-ar putea sa nu devina constienta de el decat in urma unui eveniment dramatic sau a instalarii depresiei, ce se cere tratata.
Miller, care in discursul sau asociaza psihanaliza cu „pedagogia neagra”, pune abuzul psihologic parental la baza tuturor nevrozelor si psihozelor. Ea a sustinut ca toate formele de boala mintala, de dependenta, de crima, precum si aderarea oarba la o secta religioasa sunt cauzate in ultima instanta de furia si suferinta refulate ce rezulta din traumele inconstiente nerezolvate din copilarie. Ea a analizat din aceasta perspectiva viata unor figuri problematice ale istoriei, realizand intre altele psihobiografia lui Adolf Hitler si a lui Jürgen Bartsch, despre care afirma ca au suferit de abuzuri parentale repetate. CLICK AICI
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.